SUPLIMENT WELLNESS / IONELA PREDA, THERAPY BOUTIQUE: Sedentarismul aduce tot mai mulţi oameni în clinicile de estetică – 10.02.2020
Reporter: Cum a pornit ideea deschiderii unui salon de estetică şi de ce investiţie a fost nevoie?
Ionela Preda: Salonul a luat naştere dintr-o pasiune a mea mai veche pentru partea de beauty şi din dorinţa de a pune stop timpului, să nu treacă atât de vizibil peste noi. Fiind fizioterapeut la bază şi făcând în primul rând recuperare post traumatică, am dezvoltat în paralel modalităţi de folosire a aparatelor medicale pentru segmentul de beauty. Am reuşit să creez nişte protocoale extraordinare cu rezultate vizibile după prima şedinţă, prin aplicarea procedurilor de fizioterapie în folosul frumuseţii.
Întotdeauna în această profesie ai o altfel de conexiune cu omul din faţa ta, ţinând cont că îl atingi şi pătrunzi în spaţiul lui intim. Astfel, am decis să deschid un salon propriu, pe care l-am amenajat personal şi care a fost inaugurat pe 19 aprilie 2019 – Therapy Boutique by Ionela Preda. Doar pentru amenajare am investit 30.000 de euro, iar aparatura a fost luată în leasing. Am ales aparatura de top, fiind în domeniu şi cunoscând aparatele cele mai performante nu mi-a fost greu.
Reporter: Ce servicii se regăsesc în portofoliul Therapy Boutique by Ionela Preda?
Ionela Preda: Clienţii care ne trec pragul se pot bucura de proceduri de înfrumuseţare şi remodelare corporală, de tonifiere a musculaturii, de redare a elasticităţii pielii, tratamente faciale antiaging, masaje de relaxare corporală, masaje combinate cu terapii Tecar, masaje anticelulitice. În plus, combinăm în timpul şedinţelor, în funcţie de fiecare client, mai multe proceduri pentru a obţine cele mai bune rezultate. Facem şi drenaj limfatic, folosind electroterapia, dar şi cu Tecar. Şi aici rezultatele sunt vizibile imediat, picioarele se dezumflă imediat după terminarea primei şedinţe. În plus, după ce pierzi kilogramele acumulate nu se lasă pielea pentru că se redă fermitatea şi tonusul muscular în timpul acestor proceduri.
Reporter: Care sunt cele mai căutate proceduri din portofoliul dumneavoastră?
Ionela Preda: În prezent, cel mai căutat este tratamentul facial, urmat de cele corporale cu radiofrecvenţă şi shockwave anticelulitic. Depinde, desigur, de ce îşi doreşte fiecare client. Trebuie să ştim că aceste proceduri ajută şi oferă corpului energia necesară ca acele celule să se ardă, dar ai nevoie de un stil de viaţă sănătos, cu o dietă echilibrată pentru a avea rezultatele dorite.
Reporter: Cum reuşiţi să vă faceţi loc pe piaţa din Bucureşti unde oferta de saloane de frumuseţe şi wellness este destul de mare?
Ionela Preda: Am intrat pe piaţă cu noutatea faptului că folosim aparatură medicală şi personalizăm procedurile pentru fiecare client în parte. Atunci când clienţii ajung la noi facem o evaluare, apoi decidem împreună de ce îşi doreşte şi ce proceduri sunt necesare, îi putem propune şi un meniu alimentar. Încercăm să învăţăm clienţii ce trebuie făcut pentru a avea un stil de viaţă sănătos. Totodată, avem protocoale pe care le-am dezvoltat personal, iar în spate stau rezultatele obţinute de-a lungul anilor. Am persoane care vin prin recomandare văzând rezultatele obţinute de alţi clienţi.
Reporter: Cum apreciaţi evoluţia cererilor de tratamente în saloane? Se bucură acestea de o mai mare căutare?
Ionela Preda: Pot spune că, într-adevăr, se simte o creştere a cererilor pe acest domeniu. Acest lucru se datorează faptului că, din păcate, oamenii sunt mult mai sedentari prin prisma profesiei. În plus, alimentaţia nu este atât de ordonată, nu combinăm alimentele în mod corespunzător, nu avem o educaţie în acest sens, nu ne hidratăm corespunzător şi nu bem apă de calitate care să hidrateze în interior celula. Nu dormim bine, iar somnul este un alt element la fel de important în procesul de slăbit. Toţi aceşti factori îşi spun cuvântul şi începem să acumulăm kilograme. După părerea mea, atunci când ai văzut că ai pus 4-5 kilograme în plus, ar trebui să iei măsuri, să schimbi ceva. Trebuie fie să încerci singur ascultând semnalele organismului tău, fie apelezi la un specialist care te poate ajuta să slăbeşti.
Totodată, cred că oamenii sunt tot mai preocupaţi de modul în care arată şi cum se simt, de aici numărul tot mai mare al clienţilor care apelează la saloane de estetică.
Dar pot spune că în ultimii ani oamenii sunt mai educaţi şi mai preocupaţi de ce mănâncă, mulţi au cunoştinţe, doar că sunt comozi sau nu au timpul necesar pentru a le aplica.
Reporter: Ce flux de clienţi aveţi? Care sunt categoriile majoritare de vârstă?
Ionela Preda: În medie, avem cam 15 persoane pe zi, iar capacitatea noastră ne permite triplarea acestui număr. Dar ţinând cont că suntem încă la început stăm bine la acest capitol.
Legat de categoriile de vârstă, trebuie să spun că am remarcat că toată lumea este preocupată de starea de bine. Clienţii noştri au între 20 şi până la 70 de ani, este o paletă largă. De asemenea, trebuie să spun că avem şi domni care ne trec pragul. Deşi sunt încă în procent mai mic, reprezentând undeva la 15% din totalul clienţilor noştri, sunt totuşi preocupaţi de frumuseţe. Aceştia aleg în general tratamentele pentru abdomen, dar au început să acorde atenţie şi tratamentelor faciale, şi sunt atenţi la riduri.
Reporter: Între ce valori se situează tarifele pe care le practicaţi în salon?
Ionela Preda: Depinde, bineînţeles, de pachetele pe care le aleg clienţii. Preţul tratamentelor începe cam de la 100 de lei pe şedinţă. De exemplu, pentru un tratament facial tariful este de 90 de lei şi sunt recomandate 10 şedinţe într-un protocol de rejuvenare, cam două şedinţe pe săptămână, iar apoi cam o şedinţă pe lună pentru întreţinere.
Reporter: Ce previziuni aveţi pentru segmentul de estetică anul viitor?
Ionela Preda: Cu siguranţă este o piaţă care va evolua. Deja în alte ţări procentul persoanelor care apelează la estetică este destul de mare. Din păcate, ţara noastră nu este încă nici la jumătatea ţărilor europene. În continuare este loc suficient pe piaţă pentru noi jucători, atâta timp cât sunt profesionişti şi nu deschid astfel de saloane doar ca simple afaceri.
Reporter: Vă mulţumesc!
Sursa stire bursa.ro