PSD, DESPRE FLORIN CÎŢU: „Nu a reuşit să înţeleagă nici măcar câţi bani are de restituit în contul datoriilor din anii trecuţi” – 01.02.2020
PSD a transmis, sâmbătă, o replică la mesajele lui Florin Cîţu legate de împrumuturile pe care le-au făcut guvernele formaţiunii. Social-democraţii susţin că ministrul Finanţelor, „ministru habarnist”, nu ştie să spună nici cât a împrumutat, nici pe ce perioadă şi nici cât are de plătit în contul datoriilor de anii trecuţi, informează News.ro.
„Un ministru habarnist! Care, atunci când este întrebat direct, nu ştie nici cât îi îndatorează pe românii prin împrumuturile sale, nici pe câţi ani. Un ministru care, de când a ajuns în funcţie, nu a reuşit să înţeleagă nici măcar câţi bani are de restituit în contul datoriilor din anii trecuţi”, a precizat formaţiunea politică.
Social-democraţii susţin că datoria pe care trebuie să o achite România în primele trei luni ale acestui an este de 10 miliarde de lei, nu 20 cât susţine Florin Cîţu.
„10 miliarde, domnule Cîţu! Nu 20, cum minţiţi fără pic de jenă! Mai exact, 417 milioane în ianuarie, 9,1 miliarde în februarie şi 417,2 milioane în martie. Sursa este publică, site-ul BNR. Şi NU, împrumutul de 9,1 miliarde lei nu este contractat de PSD, ci de Guvernul Cioloş. Pentru ce? Puteţi să-l întrebaţi pe dânsul!”, a mai menţionat PSD.
Ministrul de Finanţe, Florin Cîţu, afirmă că, în primele trei luni ale acestui an, trebuie achitate împrumuturi făcute de PSD în valoare de 20 de miliarde de lei, spunând că aceşti bani „au ajuns prin programele PSD doar la baronii locali şi firmele lor de
Sursa stire bursa.ro