18 iunie 2024

allcryptocurrencies.news

Știri online de ultimă oră

PÂNĂ ÎN 2021: Mărfurile şi bunurile vor continua să circule liber între Marea Britanie şi România – 31.01.2020

2 min read

Mărfurile şi bunurile vor continua să circule liber între ţara noastră şi Marea Britanie, chiar dacă Regatul Unit va fi de sâmbătă, în mod oficial, în afara Uniunii Europene, transmite News.ro.

Acordul de retragere a Marii Britanii din UE, aşa cum a fost ratificat miercuri de Parlamentul European, prevede o perioadă de tranziţie până la sfârşitul anului. În această perioadă, Marea Britanie şi Uniunea Europeană vor negocia detaliile aşa-numitei tranziţii comerciale, care se va aplica începând cu 1 ianuarie 2021.

Odată cu finalizarea negocierilor tehnice, este de aşteptat ca pentru mărfurile şi bunurile care vor circula între Marii Britanie şi Uniunea Europeană să fie nevoie de informaţii, documente, taxe şi impozite suplimentare. Acest lucru se va întâmpla însă cel mai devreme la 1 ianuarie 2021, după negocieri care se anunţă „dificile”. O eventuală decizie privind prelungirea perioadei de tranziţie va fi comunicată de Comitetul UE-UK cel mai târziu în 30 iunie 2020.

Karla Codrea, CEO DPD România, a declarat: „O consecinţă importantă (a Acordului de retragere – n.r.) este aceea că mărfurile şi bunurile vor continua să circule liber între Marea Britanie şi România, fără declaraţii vamale sau controale suplimentare”.

Liderii europeni ai DPD Group, unul dintre cei mai importanţi curieri expres din Europa, au discutat despre implicaţiile Brexit-ului asupra serviciului de curierat şi stadiul pregătirilor pentru acest moment.

„DPD România menţine operaţiunile obişnuite cu Marea Britanie, astfel încât tranziţia post-Brexit să fie cât mai lină şi mai lipsită de dificultăţi”, a adăugat Karla Codrea.

Marea Britanie este a treia cea mai importantă destinaţie a livrărilor internaţionale a DPD România, după Germania şi Italia, deţinând o pondere de 12,63% din volumul expediţiilor.

Sursa stire bursa.ro