6 noiembrie 2024

allcryptocurrencies.news

Știri online de ultimă oră

Focarul de la Râmnicelu se extinde. Activitatea Primăriei, blocată

Numărul infecţiilor cu coronavirus creşte în Buzău de la o oră la alta, iar pe 12 mai deja judeţul ajungea la 83 de persoane diagnosticate cu COVID-19. Creşterea este de 16 cazuri de la ziua precedentă, iar cel mai grav este că 14 dintre confirmaţi provin din Râmnicelu, sat aflat sub carantină încă din data de 9 mai.

Activitatea Primăriei Râmnicelu, blocală

Răspndirea coronavirusului în comuna Râmnicelu a fost destul de rapidă astfel că în mai puţin de două săptămâni de la diagnosticarea primului caz numărul total al persoanelor infectate a ajuns la 25. Potrivit datelor primite pe surse, cinci dintre persoanele infectate sunt angajaţi ai Primăriei din Râmnicelu, fapt pentru care astăzi Direcţia de Sănătate Publică a impus acolo o serie de reguli stricte astfel ca răspândirea virusului să poate fi limitată.

„Având în vedere situaţia epidemiologică a satului Râmnicelu şi anume faptul că 25 de persoane au fost confirmate pozitiv cu infecţie COVID-19, dintre care 5 persoane desfăşoară activitate la nivelul administraţiei publice locale, vă informăm asupra măsurilor dispuse de către Direcţia de Sănătate Publică Buzău. Mai exact s-a impus izolarea la domiciliu a tuturor contacţilor persoanelor confirmate cu COVID-19, precum şi a membrilor de familie ai acestora”, se arată în comunicat emis de Prefectura Buzău.

La Primărie vor mai merge doar trei persoane. Inclsuiv primarul şi viceprimarul din comună, deşi au fost negative la testarea de ieri, vor trebui să stea în izolare în următoarele săptămâni. În această perioadă, activitatea în Primăria Rîmnicelu va fi aproape blocată. Doar cazurile urgente vor fi rezolvate, cazuri de care se vor ocupa cel mult trei persoane desemnate de către primarul comunei.

„De asemenea, la nivelul Primăriei a fost stabilit de către primarul comunei un număr de cel mult trei persoane care pot desfăşura activitatea specifică pe perioada de monitorizare, sub conducererea primarului şi a viceprimarului, cu condiţia ca toate persoanele implicate în această situaţie să locuiască pe raza localităţii Râmnicelu în cele 14 zile de izolare la domiciliu, conform Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 414/2020 si Metodologiei INSP Bucureşti. Continuarea activităţii în cadrul Primăriei este strict condiţionată de respectarea măsurilor menţionate”,se arată în comunicatul emis de Prefectura Buzău.

De asemenea, în toată în această perioadă se va face dezinfecţie prin firmă autorizată, în toate spaţiile Primăriei, precum şi în spaţiile accesate frecvent de locuitorii comunităţii.

Suspecţi care refuză testare

Focarul din satul Râmnicelu s-a dovedit a fi o adevărată provocare pentru autorităţile din Buzău dat fiind faptul că se confruntă cu un refuz în masă în venit din partea contacţilor direcţi care ar trebui să fie testaţi. Mai grav este că printre persoanele care potrivit procedurii ar fi trebuit să fie testate sunt şi localnici care deja manifestă simptome specifice cOVID-19.

” Avem 7 contacţi direcţi ai unei persoane pozitive care au refuzat testarea. Doi au reclamat că li s-a modificat starea de sănătate dar au refuzat testarea. Sunt în continuare la domiciliu, nu putem ajunge acolo şi nici nu putem forţa nota pentru că am văzut zilele trecute o latură a comportamentului lor care ne face să nu forţăm nota” a precizat medicul epidemiolog Carmen Scîntei la un post local de televiziune.

Ca urmare a acestor refuzuri, pe 8 mai, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm-Sărat au fost înregistrate trei cauze penale , fiecare având ca obiect comiterea infracţiunilor de „Zădărnicirea combaterii bolilor” şi „Omisiunea declarării unor informaţii”.

” În fapt, lucrătorii de poliţie din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Râmnicelu s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în după amiaza zilei de 07.05.2020 un număr de şase persoane majore domiciliate la trei adrese distincte de pe raza com. Râmnicelu jud. Buzău, contacţi ai unei persoane infectate cu COVID-19 , la solicitarea cadrelor medicale din cadrul D.S.P. Buzău au refuzat să se supună testării şi examinării medicale pentru a se stabili dacă sunt la rândul lor infectate cu COVID-19. În aceeaşi împrejurare, persoanele menţionate au refuzat să divulge cadrelor medicale date cu privire la persoanele cu care au intrat în contact. Cercetările în cauză vor fi efectuate cu celeritate de organele de poliţie , sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Sărat.Precizăm că activităţile efectuate în timpul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de procedură penală şi au ca scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale precum şi a principului prezumţiei de nevinovăţie”, se arată în comunicatul semnat de prim procuror Ungureanu Florin.

Mai mult decât atât medicii epidemiologi au mers acolo doar însoţiţi de forţe de ordine pentru că localnicii au devenit violenţi.

„Devin foarte violenţi, solidarizează foarte uşor. Personal, m-am simţit în pericol. Ne-au atacat verbal, dar se poate să fi trecut rapid şi la etapa următoare. Noi ne-am dus aproape trei zile consecutiv pentru a face educaţie snaitară, pentru a-i determina să se supună acestor teste, le-am explicat ce înseamnă testul şi ce-ar însemna să depistăm pozitiv şi ce însemană un pozitiv pe care nu îl putem depista la timp pentru familia lui. Păreau că înţeleg dar atunci când lucrurile de informare se terminau şi voiam să trecem la acţiune nu mai erau deloc la fel de îngăduitori, ba chiar au fost destul de vocali în exprimare, lucru care ne-a determinat să apelăm la celelalte forţe de ordine. Ei ajung să apeleze la serviciile medicale doar atunci când starea lor de sănătate este foarte gravă”, a declarat medicul Carmen Scîntei din cadrul DSP Buzău în timpul unei emisiuni la un post local de televiziune.

Comercianţii de la Râmnicelu au dus virusul şi la Braşov

Localnicii din satul aflat sub carantină se ocupă cu comerţul de legume astfel că prin prisma ocupaţiei medicii epidemiologi din Buzău au alertat autorităţile din Braşov.

„Noi am anunţat DSP Braşov, fără a avea nişte date foarte precise, că acolo în piaţa lor există nişte comercianţi care pot fi verificaţi dacă fac parte din această comună sau nu. Ei merg cu aceste produse agricole în toată ţara. Noi nu putem decât să ne bazăm pe declaraţiile care, însă, nu întotdeauna respectă adevărul, declaraţii pe care ei le fac. Dacă ar fi să mă iau după declaraţiile lor, majoritatea au stat acasă aproape tot timpul”, a precizat medicul Carmen Scîntei pentru FocusTv.

De asemenea, localnici din Brăila au fost la muncă în Râmnicelu ceea ce înseamnă că alerta s-a dat şi în judeţul Brăila. „20 de persoane din Brăila au declarat că au fost la Rîmnicelu şi au lucrat la cineva un teren. Brăila a preluat informaţia şi urmează să-şi gestioneze situaţia persoanelor care au lucrat aici terenul”, a declarat Carmen Scîntei.

În prezent, judeţul Buzău a ajuns la 83 de cazuri, 33 dintre ele provin din primul focar COVID-19, respectiv cartierul Poştă, 25 din satul Râmnicelu şi restul din alte zone sau din spaţiile de carantină.