18 iunie 2024

allcryptocurrencies.news

Știri online de ultimă oră

Amenzi de peste 28 de mii de lei, după razia din Târgu Vitan din Capitală – 23.02.2020

1 min read

Poliţiştii au deschis 20 de dosare penale pentru comercializare de produse contrafăcute şi au dat 11 sancţiuni contravenţionale în valoarea de peste 28.000 de lei, în urma controalelor din Târgul Vitan din Capitală, informează News.ro.

Potrivit Poliţiei Capitalei, peste 260 de poliţişti, sprijiniţi de jandarmi, au desfăşurat, duminică, o amplă acţiune de verificare într-un târg din sectorul 4, unde s-a urmărit legalitatea funcţionarii societăţilor comerciale, legalitatea actelor de comerţ şi existenţa autorizaţiilor necesare funcţionării.

Astfel, au fost verificate documentele autoturismelor aflate la vânzare şi provenienţa componentelor auto comercializate.

„În urma acestei activităţi, au fost întocmite 20 de dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de comercializare a produselor contrafăcute şi au fost aplicate 11 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 28.305 lei”, arată sursa citată.

De asemenea, au fost indisponibilizate în vederea confiscării peste 3.500 de produse posibil contrafăcute (îmbrăcăminte, încălţăminte şi cosmetice), în valoare de peste 530.000 lei.

Pe parcursul acţiunii, au fost verificate documentele a 3.500 de persoane, precum şi 585 de vehicule.

Poliţiştii au prins o persoană aflată la volan sub influenţa substanţelor psihoactive, o persoană care conducea fără a avea permis de conducere, precum şi o alta care conducea având acest drept suspendat. În toate aceste cazuri au fost întocmite dosare penale.

Sursa stire bursa.ro