AGENŢIILE DE PRESĂ: Mii de germani au manifestat la Erfurt împotriva alianţelor electorale cu extrema dreaptă – 15.02.2020
Mii de germani au ieşit în stradă la Erfurt, sâmbătă, pentru a protesta faţă de alianţele electorale cu extrema dreaptă, în contextul scandalului de după alegerea preşedintelui-ministru al landului Turingia, relatează AFP.
„Nu cu noi, fără pact cu fasciştii: niciodată şi nicăieri”, au scandat manifestanţii.
„Nu vrem al IV-lea Reich”, „Nu vrem puterea cu orice preţ”, au fost mesajele de pe bannere afişate de protestatari.
Manifestaţia a fost organizată de ONG-uri, artişti, sindicalişti şi responsabili politici, uniţi în alianţa #Unteilbar (indivizibil).
La 5 februarie, preşedintele landului german Turingia a fost ales pentru prima oară cu votul extremei drepte – făcând să cadă astfel un tabu politic în istoria postbelică a ţării. Spre surpriza generală, candidatul micului Partid Liberal (FDP) Thomas Kemmerich a fost cel desemnat – cu o fragilă majoritate – la conducerea acestei regiuni din fosta RDG, în care Stânga radicală (Die Linke) s-a clasat prima în alegerile din octombrie, în faţa extremei drepte din AfD. Thomas Kemmerich, în vârstă de 54 de ani, a beneficiat de susţinerea-surpriză a tuturor aleşilor Partidului Alternativa pentru Germania (AfD, anti-imigranţi şi anti-elite) şi de cea a celor mai mulţi membri ai Uniunii Creştin-Democrate (CDU, conservatori) ai cancelarului Angela Merkel.
Angela Merkel a catalogat alegerea lui Kemmerich în acest mod, prin alianţa dintre CSU şi AfD, drept un „act de neiertat”. „Trebuie spus că este un act de neiertat şi că, prin urmare, rezultatul (acestor alegeri) trebuie anulat”, a afirmat Merkel.
La nici 24 de ore după alegerea sa în funcţia de preşedinte-ministru al Turingiei, Thomas Kemmerich şi-a anunţat demisia şi intenţia de a provoca alegeri anticipate.
Sursa stire bursa.ro