AGENŢIILE DE PRESĂ: Facebook permite candidaţilor politici din SUA să publice conţinut sponsorizat pe platformele companiei – 15.02.2020
Facebook a anunţat vineri că permite candidaţilor politici din Statele Unite să publice conţinut sponsorizat pe platformele sale de socializare, dar conţinutul respectiv nu va fi catalogat în biblioteca sa de reclame, transmite Reuters.
Campaniile politice şi grupurile pot folosi acum funcţia de conţinut a companiei, care permite influencerilor să eticheteze mai clar un sub-titlu oficial că postarea este un parteneriat plătit.
Schimbarea a avut loc după ce candidatul democrat la preşedinţie Michael Bloomberg a plătit unor conturi populare de meme de pe Instagram postarea conţinut despre fostul primar al New York-ului.
Strategia de a plăti influenceri de pe platformele de socializare pentru a răspândi mesaje politice sau a crea conţinut este în creştere înainte de alegerile din noiembrie, dar regulile legate de această practică au fost neclare.
„După ce am auzit de mai multe campanii, suntem de acord că există loc pentru conţinut de marcă în discuţiile politice de pe platformele noastre”, a declarat un purtător de cuvând al Facebook.
Postările pe Instagram ale unor conturi populare de meme plătit de campania Bloomberg includ afirmaţii de genul „Şi da, asta este #sponsorizată de @mikebloomberg.”
Pentru a folosi instrumentul de conţinut de marcă al Facebook, campaniile sau grupurile politice trebuie să se autorizeze ca advertiseri politici prin intermediul procesului de verificare a identităţii.
Facebook nu obţine venituri din conţinutul de marcă sau sponsorizat, pentru care brandurile plătesc direct creatorilor, aşa că nu îl înregistrează drept publicitate. Facebook cere totuşi creatorilor de conţinut să respecte reglementările care prevăd declararea parteneriatelor plătite.
Campania Bloomberg, care a lansat o uriaşă campanie digitală pentru a încerca să îl învingă pe preşedintele republican Donald Trump în noiembrie, a declarat în această săptămână că strategia cu meme, nouă în politica prezidenţială, va fi eficientă.
Potrivit unui purtător de cuvânt al Facebook, campania Bloomberg nu este singura campanie politică care a întrebat despre politicile companiei referitoare la conţinutul sponsorizat.
Sursa stire bursa.ro